Șapă autonivelantă
Performanță la sol
Turnare Şapă Autonivelantă Profesională
Șapă autonivelantă
În industria amenajărilor interioare, există o regulă de aur: calitatea şi durabilitatea pardoselii finale (indiferent dacă este LVT, linoleum, mochetă sau parchet) depind în proporţie covârşitoare de calitatea stratului suport. Turnarea unei sape autonivelante profesionale reprezintă o etapă tehnologică esențială, absolut obligatorie în pregătirea corectă a oricărei pardoseli uniforme, netede și durabile pe termen lung. Fără o pregătire adecvată a substratului, chiar și cel mai scump material de finisaj va eșua, se va dezlipi sau va copia denivelările planșeului.
Rolul principal al şapei autonivelante este de a corecta imperfecțiunile planșeului de beton, abaterile de planeitate, diferențele de nivel între încăperi şi rugozitatea suprafeţei. Prin utilizarea unor compuşi pe bază de ciment sau sulfat de calciu, îmbogățiți cu polimeri şi răşini speciale, șapa creează o suprafață plană “ca în oglindă”, capabilă să absoarbă micro-fisurile și să ofere o bază solidă de aderență pentru adezivii de montaj.
Calitatea pe care o simți la fiecare pas
De ce este Turnarea Şapei Autonivelante o necesitate absolută?
Mulți beneficiari consideră eronat că materialul de finisaj gros (cum ar fi un parchet sau un covor PVC mai gros) poate ascunde defectele betonului. Realitatea este cu totul alta. lată avantajele majore și motivele pentru care turnarea șapei nu poate fi omisă:
- Planeitate perfectă: Materialele subțiri, precum tapetul PVC, linoleumul de 2mm sau plăcile LVT lipite, necesită un suport impecabil. Orice granulație, groapă sau val în beton va deveni vizibil la suprafață (efect de telegrafiere).
- Aderență chimică optimă: O șapă autonivelantă corect turnată, după aplicarea prealabilă a amorsei, închide porii betonului vechi şi creează o suprafață cu o capacitate de absorbție controlată. Acest lucru asigură că adezivul va face priză perfect, garantând că finisajul nu se va umfla sau dezlipi.
- Prevenirea problemelor structurale: Materialele autonivelante moderne au o elasticitate ridicată şi previn apariția fisurilor, blocând transmiterea tensiunilor din betonul de bază către pardoseala superioară.
- Compatibilitate cu încălzirea în pardoseală: Şapele autonivelante speciale au o conductivitate termică excelentă. Ele înglobează perfect conductele sau covoraşele electrice, eliminând pungile de aer şi optimizând transferul de căldură către suprafața camerei.
Oprea Floor Systems
Etapele Tehnologice ale Procesului Oprea Floor Systems
Turnarea șapei nu înseamnă doar amestecarea unui praf cu apă. Este un proces riguros pe care echipa noastră îl respectă cu stricteţe:
- Diagnoza şi Măsurarea Umidității (Testul CM): Aceasta este cea mai importantă etapă. Dacă betonul are o umiditate reziduală prea mare, aplicăm bariere de vapori epoxidice sau poliuretanice pentru a preveni distrugerea ulterioară a şapei.
- Pregătirea Mecanică a Suportului: Curățăm suprafața de lapte de ciment, vopsea veche, uleiuri sau resturi de adeziv vechi folosind maşini cu discuri diamantate sau de frezat. Praful rezultat este aspirat complet cu aspiratoare industriale.
- Amorsarea (Aplicarea Primerului): Aplicăm amorsa potrivită (acrilică, epoxidică sau poliuretanică, cu sau fără nisip cuartos), în funcție de tipul suportului (absorbant sau neabsorbant). Amorsa asigură o punte de aderență puternică și previne formarea bulelor de aer în șapă.
- Prepararea şi Turnarea Şapei: Amestecăm materialul autonivelant strict conform instrucţiunilor producătorului, respectând rapoartele de apă pentru a nu afecta rezistența la compresiune a șapei. Turnarea se face continuu, pentru a evita urmele de îmbinare.
- Dezaerarea: Imediat după turnare, trecem cu o rolă cu ţepi peste întreaga suprafață pentru a elibera aerul încorporat în timpul malaxării şi pentru a asigura o curgere și o nivelare perfectă.